Lifestyle, Look & Learn

De ce să alegem arta? De ce să fim artiști?

”Art means life”…Arta înseamnă viață. Ideea asta, abstractă ce-i drept, mi-a venit în minte exact acum trei ani, când m-am hotărât să îmi îndrept pașii către o lume aparte, în care culorile transpun emoții pe chipurile oamenilor, în care orice atingere de pensulă înseamnă dedicație, fericire pentru faptul că faci ceea ce iubești… cu adevărat.

Într-adevăr, acum trei ani am ales să devind make-up artist. Abia împlinisem 16 ani. Pentru multi eram un copil, care spera să obțină imposibilul. Pentru multi sunt un copil și acum, când îmi iau geanta pe umăr și plec, sperând că acolo unde vor ajunge culorile mele, va ajunge și încrederea în artă, dincolo de prejudecăți legate de vârstă.

De ce am ales arta? De ce să fim artiști? Ei bine, nu pot să vă dau un răspuns cu exactitate. Zilele trecute am avut ocazia de a le vorbi unor fete de 15-16 ani despre ceea ce presupune meseria de make-up artist și, la final, toate ideile pe care le-am spus m-au pus pe gânduri… Era sâmbătă dimineață, când am ajuns la studio și primul lucru pe care l-am făcut a fost să pornesc un playlist de muzică jazz. Parcă și tunetele de afară și ploaia care lovea cu atâta ură în geamurile înalte sunau mai frumos odată ce se împleteau cu muzica. Le așteptam pe fete și, între timp, pregăteam niște mici portofolii, în care, pe lângă câteva noțiuni elementare de machiaj, scrisesem niște cuvinte, experiențe și chiar amintiri despre ceea ce reprezintă acest domeniu pentru mine…

curs

Odată ce au ajuns, le-am rugat să se facă comode și m-am prezentat, oarecum timid: ,,Salut! Numele meu este Antonia și sunt make-up artist. Bine ați venit în studioul meu!”. Ochii lor străluceau sincer. Nu mai văzusem de mult timp niște priviri în care puteai recunoaște dorința, care ardea încet, așteptând să afle mai multe, să își astâmpere curiozitatea. ,,Make-up artist” era o noțiune destul de nouă sau poate bizară. Dar să știți că arta, indiferent de care părticică am alege-o, va avea mereu nevoie de oameni, care să îi descopere semnificațiile, așa cum și noi vom avea nevoie de ea pentru a ne ajuta să visăm, să ne desprindem de real, de cotidian…măcar pentru o clipă.

Fericirea acelor copile pentru simplul fapt că au mai descifrat o bucățică din acel infinit puzzle numit artă … asta m-a pus pe gânduri…Și acum să revin la întrebare: de ce să alegem să fim artiști? Pentru că poate așa vom învăța să ne lăsăm ghidați de emoții, să înțelegem și să fim înțeleși prin trăiri. Oameni buni, arta e cea care ne arată, ne îndrumă să vedem dincolo de orice detaliu fizic, palpabil. Ea ne dovedește că putem crea lumi, stări, sentimente.

Așa cum se spune că fiecare dintre noi ascunde un copil în adâncul sufletului, eu cred cu tărie că tot acolo, în suflet, nu e doar un copil, e și un artist, care atunci când va hotărî să iasă la iveală, își va creiona o lume proprie, o fericire doar a lui.

Pe ultima pagină din portofoliul fetelor am scris cu litere mari: CHASE YOUR DREAMS AND FOLLOW YOUR HEART , pentru că, orice meserie ai alege să urmezi în viață, e important să o faci cu dedicație.

curs2

Iată că acum, după trei ani, pot să spun că mi-am urmat inima și am ales ca arta să fie visul meu.

Tu ce alegi?

curs4

curs6

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply