Lifestyle, Make-up & Stories

Totul a început cu un vis | The Woman After 5pm

Perioada aceasta din an mi se pare mai încărcată ca niciodată și aici nu mă refer doar la numeroasele evenimente despre care am pomenit și în articolul anterior, unde v-am invitat la Beauty Focus Oradea, care va urma la sfârșitul acestei luni, ci și pentru semnificațiile și emoțiile de care este marcată.

Acum două săptămâni, mai exact pe 28 septembrie, am avut ocazia de a participa pentru prima oară la un eveniment dedicat femeilor, însă cu o tematică pentru mine cu totul aparte – Educația, puterea care schimbă lumea! . Da, este vorba despre The Woman After 5pm, o oportunitate inedită pentru fiecare dintre noi de a acorda câteva ore unor subiecte cărora poate nu reușim să de alocăm atenția și chiar înțelegerea necesare. Și ce cadru putea fi mai potrivit pentru o reflectare atentă asupra feminității în contextul cotodian decât un eveniment definit prin eleganță, găzduit într-o locație cu adevărat grandioasă?

the-woman-after-5pm-oradea

IMG_20170928_203417_103

The Woman After 5pm, o bucățică adusă la Oradea din Conferința de leadership feminin The Woman, care are loc în fiecare an la Cluj-Napoca în luna martie, a reunit peste 200 de femei din publicul orădean și nu numai, care au acceptat provocarea lansată de cei 3 speakeri invitați să ne povestească experiența lor pe scena vieții moderne: să fim noi însene, iar eu aș completa acest îndemn chiar cu un citat, foarte drag de altfel – Fi tu însăți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!

Aparținând unor domenii diferite, având experiențe de viață diferite și poate chiar principii diferite, invitatele speciale ale conferinței ne-au împărtășit puțin din rețeta unei femei de succes în contextul actual: Sorina Bradea, managing partner Thomas International, Mirela Bucvovicean, Fondator Molecule F și nu în ultimul rând, Monica Bârlădeanu, actriță și antreprenoare, fondatoare Mooncast Jewelry, și-au retrăit pe scenă visul acela inocent care a stat de fapt la temelia a tot ceea ce au reușit să clădească pentru a putea fi numite ,,femei de succes”.

La începutul acestui articol vă spuneam că perioada aceasta a anului este pentru mine încărcată de semnificații. Ei bine, mâine se împlinesc 3 ani de la ultima mea participare în cadrul unei competiții de dans sportiv și totodată 3 ani de când am renunțat poate la una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea.

1

Visul despre care ne-au vorbit cele trei exemple ale antreprenoriatului feminin pe scena The Woman m-a făcut să mă gândesc la pasul mic pe care tot acum 3 ani, când destinul a decis că e momentul să pun capăt la ceva atât de drag precum dansul, l-am făcut fără să știu dacă ziua de mâine îmi va aduce ceva mai bun. Doamna Sorina Bradea a adresat la un moment dat în sală o întrebare către întreg publicul feminin de față și anume, care dintre doamnele și domnișoarele prezente este antreprenoare? Inițial mi-am pus și eu întrebarea dacă să mă ridic sau nu, alături de alte femei… Și da, m-am ridicat și după aceea am fost mai mult decât mândră că am făcut-o, pentru că am dovedit că acel pas mic și incert făcut de o copilă de 15 ani a evoluat în ceva frumos, unic, în acel lucru pecare cu aceeași mândrie îl numesc afacerea mea.

Atunci când doctorul mi-a spus ,,Nu vei mai putea dansa”, mi-au venit în minte două lucruri: fie acceptam situația și renunțam de tot la fericirea pe crae mi-o aducea fiecare clipă petrecută în sala de dans, fie mă străduiam să mențin vie legătura mea cu această artă. Au fost câteva zile grele, când timpul pe care înainte îl petreceam repetând și făcând coregrafii noi sau chiar la competiții, se scurgea greu, uitându-mă la poze. Într-o zi am luat pensula în mână, m-am așezat în fața oglinzii și am început să mă machiez. Singură, pentru prima dată. Nu mai eram la concursuri sau pe scena unui spectacol vând mama îmi făcea machiajul, eram doar eu și oglinda în care mă priveam, spunându-mi că drumul meu nu se termină aici, poate și-a schimbat cursul, dar nu e un sfârșit.

Era ceva schimbat la mine. Aveam atâtea sentimente diferite: era un fel de durere, o tristețe apăsătoare penru că pierdusem o parte minunată din adolescența mea, dar și o ambiție neobișnuită, aproape egoistă pentru a face tot posibilul să păstrez acele crâmpeie de fericire cât mai aproape de mine. Aici a început totul. În acel moment ,,s-a născut” tânăra care și-a propus să devină make-up artist,pentru că machiajul este cel care îi aduce aminte de momentele magice de pe ringul de dans.

La 15 ani aveam un set de pensule și câteva palete, fiecare cu câte 9 farduri și mi-am spus că acum dăm startul unei noi aventuri. A venit vremea cursurilor, urmăream fiecare știre nouă legată de un seminar care să aibă loc în apropiere de Oradea, au fost și drumuri multe, ore târzii petrecute prin trenuri și răsărituri prinse pe peronul unei gări, toate astea pentru că acel copil își dorea să realizeze ceva, să își urmeze visul pe care l-a creionat timid.

Și ca orice vis, au fost și obstacole. Au fost prejudecăți. Ce să caute un copil la asemenea cursuri? Ce poate face el? Nici nu se poate machia. Se crede artist. Dar știți ceva? Fiecare remarcă de genul acesta m-a făcut să îmi doresc și cu mai multă ardoare să ajung să le pot răspunde prin ceea ce creez. Și iată că acum vă scrie o fată de aproape 19 ani, care a fost numită în media cel mai tânăr  make-up artist, copilul-minune al machiajului și, mai recent, cel mai tânăr trainer, care va susține un seminar în cadrul celui mai mare eveniment dedicat frumuseții din nord-vestul țării.

Dar, pentru mine nu contează cum îmi spune ziarul de azi, știrea de mâine sau oricine altcineva…

Eu sunt copilul fericit care și-a împlinit visul, fata care își trăiește pasiunea cu mândrie, omul care creează cu și pentru alți oameni. Emoțiile sunt tot mai mari, de fiecare dată când vorbesc despre povestea mea, pentru că vreau să arăt că atunci când crezi cu tărie în ceva, acel ceva va deveni realitate, la timpul potrivit.

FB_IMG_1501932676027

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply