Salut și bine v-am regăsit la un nou articol! Exact cum v-am promis, încerc să aduc cât mai multe informații noi aici pe blog pentru voi, iar acum vreau să împărtășesc cu voi câteva impresii despre evenimentul la care am participat în weekend la Cluj-Napoca și anume Transylvania Makeup Series.
Prima conferință dedicată în totalitate machiajului a avut loc sâmbătă, 4 septembrie, în Cluj-Napoca și mă bucur că am avut onoarea de a fi invitată să particip și să prezint publicului și invitaților manualul meu, ,,Abecedarul Machiajului”.
Ziua a început dis-de-dimineață, pentru că, odată ce am ajuns la locație și anume sala de conferințe din cadrul The Office Cluj-Napoca, am trecut la amenajarea standului pentru expo: cărțile, bannerul, totul trebuia să arate perfect pe când se dădea startul conferinței.

Odată cu check-inul participantelor, a început și agitația aceea specifică evenimentelor de beauty, agitație de care sincer îmi era dor și care ne duce cu gândul puțin la normalitatea de dinainte de pandemie. În afara sălii puteai viziona câteva sesiuni de makeup susținute de artiști clujeni în timp ce savurai un croissant, iar în sală se pregătea scena pentru deschiderea oficială a evenimentului și primul masterclass care urma să fie susținut de Diana Ionescu, desemnată de către ELLE ,,Best Makeup Artist” și cunoscută ca fiind cea care creează lookurile unice ale cântărețului Carla’s Dreams.
Următorul moment foarte important a fost workshopul susținut de Ionuț Țuță, care ne-a oferit un insight în ceea ce privește promovarea pe Instagram. Eu personal folosesc Instagramul cel mai mult dintre toate rețelele de socializare și mi se pare esențial să cunoaștem detaliile care să ne conducă spre un reach mai bun și, implicit, o vizibilitate mai bună în spațiul virtual. Tocmai din acest motiv, momentul său a fost unul foarte așteptat și cred că toată lumea a rămas cu informații numai bune de pus în ,,feed”.

Și pentru că tot vorbeam de Instagram, cu siguranță ați văzut și voi trendul care s-a creat în jurul conceptului de glass skin, pielea aceea strălucitoare, perfectă, asemenea sticlei. Ei bine, Claudia Neacșu este una dintre makeup artistele care au consacrat acest trend în România, astfel că aceasta a fost și semnătura masterclassului ei, care a bucurat participantele aflate în sală cu tips&tricks pentru un look impecabil.

Următorul moment a fost despre cum să oferi calitate serviciilor tale și, cu siguranță, un moment apreciat de toată lumea prezentă în sală. Acesta a fost susținut de Carmen Burci, o prietenă dragă mie, care, pe lângă machiajul superb realizat cu ajutorul produselor de la Paese, brand despre care v-am mai vorbit și eu aici pe blog, ne-a învățat cât de important este să menții relația cu clienta și după ce pleacă din salon la finalul programării, cum să investești și să te perfecționezi pentru a evolua mereu și spre a te îndrepta către cea mai bună versiune a ta ca profesionist.

Și nu în ultimul rând, masterclassul lui Einat Dan a fost, cu siguranță, ,,cireașa de pe tort”. Einat este unul din cei mai mari makeup artiști ai lumii, consacrată în domeniul machiajului creativ care a condus-o spre colaborări cu case de modă precum Gucci sau Fendi, reviste precum Vogue și Elle și multe alte nume sonore din industria modei și frumuseții. Ea a realizat un machiaj inspirat din filmul Cruella, însă reinterpetat în viziune creativă, iar rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor.

Iar acum a venit momentul să vă vorbesc despre ceea ce a însemnat pentru mine acest eveniment. Dincolo de posibilitatea promovării cărții, Transylvania Makeup Series a însemnat oameni noi și amintiri dragi care vor rămâne pentru totdeauna. A fost despre energie bună, despre susținere, despre cum este să vezi lucrurile în realitate, dincolo de online.
Sunt foarte recunoscătoare că am participat la această primă ediție și abia aștept cea de anul viitor! Sunt sigură că va fi ceva cel puțin la fel de reușit!
Vă las acum câteva fotografii cu ceea ce s-a întâmplat la standul meu.
See you next time! Mulțumesc, Ioana Drăghici pentru invitație!










No Comments