Lifestyle, Make-up & Stories

My Beauty Story | 2 minute dedicate artei

De la pasionat la specialist.

De fiecare dată când mi se oferă ocazia de a-mi spune povestea, mă cuprind o mulțime de emoții: e o fericire nemaiîntâlnită, e un sentiment de împlinire, e o emoție inexplicabilă pentru simplul fapt că știu tot ceea ce a trebuit să fac pentru a ajunge cine sunt astăzi.

Îmi place să cred că atunci când vorbesc despre drumul pe care l-am parcurs și pe care îl urmez în continuare, pot să îi ajut pe ceilalți. Știu că nu e ușor să îți iei inima în dinți și să încerci să îți urmezi visul. Lumea nu mai crede în visuri și mi se pare atât de trist. Tot ceea ce facem este programat, devine încetul cu încetul o rutină pe care o realizăm pentru un singur scop: să ne aducă un câștig, gândindu-ne la ceea ce avem nevoie în fiecare zi.

Întotdeauna am încercat să găsesc un echilibru între ceea ce reprezenta o necesitate și ceea ce îmi plăcea să fac. Acum 4 ani mi-am spus că a venit vremea să încerc să îmi construiesc lumea după propriile convingeri și dorințe, deși era un moment în care nu știam ce îmi va aduce ziua de mâine. V-am mai povestit și în articolele precedente că dansul a fost cea mai mare pasiune a mea, iar atunci când am fost nevoită să renunț, am zis că fie voi da totul uitării și voi încheia acest capitol, fie voi găsi ocale de a lua cu mine toate amintirile acelea dragi pe care le-am trăit în sala de antrenamente și pe ringul concusurilor. Așa a apărut ideea de a îmbrățișa cariera de make-up artist, peentru că da, machiajul este acel ceva care mă face să retrăiesc toate emoțiile care se adunau atunci când mama mă machia pentru un spectacol sau în vestiarul din sala de concurs într-un oraș de undeva din țară.

Acesta este al patrulea an de când sunt make-up artist și îmi dau seama pe zi ce trece că mă simt tot mai împlinită. Fiecare clientă care calcă pragul studioului meu și are încredere în alegerile mele, astfel încât, la final, să plece mulțumită, fiecare eveniment la care ajung să particip și  să cunosc oameni pasionați, fiecare ocazie pe care am avut-o de a-mi spune povestea și de a da mai departe măcar puțin din ceea ce am reușit să învăț de-a lungul timpului, toate acestea și multe altele nu sunt decât o confirmare a faptului că am făcut cea mai bună alegere atunci când m-am hotărât să devin make-up artist.

Știți care este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o? Să continui să lupt pentru ceea ce cred eu, pentru principiile mele, pentru visurile mele, indiferent de obstacolele care s-ar ivi în calea mea.Am întâlnit atât de multe prejudecăți, oameni care nu aveau încredere în ce puteam eu să le arăt, oameni care nu acceptau faptul că un copil își dorește atât de multmsă spună ceva diferit în această lume. Iar acum? Vreau să  vă luați inima în dinți și să vă transformați dorințele în realitate, iar fiecare obstacol să devină un pas înainte, care să vă ducă spre reușită.

Aceasta este povestea mea și cel mai de preț sfat pe care pot să vi-l dau. Aceasta a fost și provocarea echipei Cosmobeauty România, alături de care, prin proiectul MY BEAUTY STORY. De la pasionat la specialist ne dorim să le dăm încredere tuturor celor pasionați, cărora poate le lipsește curajul de a face pasul spre meseria pe care și-o doresc. Unii dintre cei mai mari specialiști de beauty au fost mai întâi pasionați, cu meserii inițiale dintre cele mai diverse, concentrându-se apoi pe beauty și devenind astăzi key opinion leaders.

Trebuie să învățăm să ascultăm și de ceea ce ne dictează visurile pentru a ne crea o lume după propriile idealuri. Așa vom fi cu adevărat niște oameni fericiți!

                                         

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply