Lifestyle, Make-up & Stories

Un an de visuri împlinite

Sunt ultimele ore din anul 2017, iar eu îmi aduc cu drag aminte că și anul trecut, pe vremea aceasta, stăteam tot la birou, scriind cu emoție câteva gânduri de mulțumire pentru tot ceea ce însemnase 2016 pentru mine. Iar acum? Acum emoțiile sunt și mai mari, căci am avut parte de cel mai frumos an și oricât aș încerca să prelungesc mulțumirile de care spuneam adineaori, chiar la infinit, tot nu ar fi suficient.

Nici nu știu cu c să încep, pentru că viața mea a fost (să zicem) împărțită pe atât de multe direcții și totodată atât de complexe toate, încât mi-e foarte greu să aleg una. Însă, cred că am să încep acest articol prin a spune cât de recunoscătoare sunt pentru oamenii minunați pe care îi am alături de mine. V-am povestit și în articolul postat de ziua mea, dar simt nevoia să o fac și acum. Am o familie pentru care nu am cuvinte ca să v-o descriu. Sunt o persoană foarte imprevizibilă și totodată foarte hotărâtă atunci când îmi propun ceva, iar drumul meu prin viață a luat mai multe întorsături până la a ajunge așa cum este acum, însă sunt cea mai norocoasă pentru faptul că toți cei dragi mi-au fost aproape și m-au sprijinit, indiferent de alegerile pe care le-am făcut, indiferent că a fost un moment mai bun sau poate mai trist, ei au fost acolo și mi-au dat încredere în mine, în forțele mele, pentru a putea face ceea ce să îmi aducă fericire. În cuvântul familie am inclus și cei  mai buni prieteni, fără de care clipele de o fericire extraordinară sau cele în care poate am plâns nu ar fi trecut la fel. Știți că se spune că prietenii sunt familia pe care ți-o alegi singur. Ei bine, eu am făcut cea mai bună alegere.

16195896_687838761390115_445139265163663750_n

Am vorbit de sprijinul celor dragi, așa că a venit momentul să rememorez zilele anului 2017 din perspectiva cea mai adânc întipărită în sufletul meu și anume cea artistică. Sincer, îmi dau lacrimile atunci când mă gândesc la câte s-au întâmplat anulăsta și la felul în care am pornit în ianuarie, zicându-mi în sinea mea că vreau să îmi duc pasiunea mai departe, însă destinul va hotărî unde voi ajunge. Și iată-mă acum, în 31 decembrie, cu lacrimi în ochi, lacrimi izvorâte dinntr-o recunoștință nemărginită. Sunt fericită că am cunoscut oameni de la care am învățat atât de multe și care au contribuit la conturarea identității mele ca artist, chiar și cu un sfat sau un gând bun.

16864507_1649912455304097_2884123657807432749_n

17458404_1663583873936955_7211349589391962886_n

Mi-am dorit să pot învăța femeile că frumusețea vine dincolo de trăsături și tot ceea ce ține de palpabil. Asta a fost ideea după care m-am ghidat de fiecare dată când am predat un curs de automachiaj. Machiajul în sine este o modalitate prin care ne punem în valoare trăsăturile, astfel învățăm să avem încredere în noi, în aparițiile noastre. Sunt mândră de fiecare cursantă care a trecut pragul studioului meu și căreia i-am încredințat o bucățică din pasiunea mea și vreau să le mulțumesc că m-au ales pe mine pentru a le deschide drumul către culoare și frumos.

IMG_20170708_192236_616

În primăvară am susținut un altfel de curs, pentru că am avut în fața mea câteva fete cărora le-am spus povestea mea și, mai mult decât atât, le-am explicat de ce am ajuns să cred că arta înseamnă viață. A fost prima dată când am vorbit despre alegeri și despre calea pe care pășim fiecare dintre noi în viață, ghidându-ne după visurile pe care ne dorim să le îndeplinim.

curs-1080x810

curs4

Tot din dorința de a arăta că machiajul este cu adevărat o artă, am ținut primul meu seminar, în cadrul unei conferințe organizate de Facultatea de Medicină și Farmacie de aici, din Oradea și, odată cu acest eveniment, pot să spun că a luat naștere un alt vis al meu și anume cel de a putea vorbi în fața mai multor oameni despre pasiunea mea, însă era un vis pe care nu credeam că îl voi putea realiza, pentru că aveam doar 18 ani, iar un lucru pe care l-am învățat de când am început această carieră este că oamenii au prejudecăți. Dar, pentru că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, devine realitate poate mai repede decât te aștepți să se întâmple, în luna august am primit cea mai frumoasă și neașteptată invitație și anume aceea de a urca pe scena de la Beauty Focus Oradea în octombrie, pentru a susține un seminar de machiaj în cadrul a ceea ce avea să fie cel mai mare eveniment de beauty din nord-vestul țării.

Doamne.. Metallic Runway a fost, cu siguranță, cea mai mare realizare a mea, nu doar din 2017, ci de când am ales să devin make-up artist. Să urc pe scenă la 18 ani și să demonstrez că arta nu ține cont de vârstă, ci de pasiunea pe care o pui atunci când creezi, trecând de toate emoțiile de dinainte, a fost experiența care m-a marcat ca om, ca artist, ca suflet.

22851869_1926666187349448_6129757861744398105_n

23131998_1926669110682489_6089745863399709715_n

Ca să închei partea legată de machiaj, trebuie să spun că sunt recunoscătoare pentru faptul că acum, la sfârșitul anului, am reușit să organizez primul meu masterclass, creionat în totalitate după propriile-mi idei și concepte. Aceasta a fost cea mai frumoasă formă de a încheia un an plin de visuri împlinite, pe care cu siguranță nu îl voi uita niciodată. Studioul meu a strâns pe perete încă niște diplome și am avut grijă ca toate momentele importante pentru mine, legate de tot ceea ce înseamnă make-up și oamenii care mă inspiră, să rămână lângă mine și în realitate, nu doar în suflet, așa că am așezat fotografii cu fiecare experiență nouă în jurul oglinzii, astfel încât să le privesc cu mândrie de fiecare dată când lucrez.

20170826_212909

Acum, aș vrea să trec la câteva amintiri din viața personală, ca să îi spun așa. 2017 a fost un an al deciziilor și încercărilor, pentru că am absolvit liceul și am intrat la facultatea de medicină, la care visam de când eram copilă. Nu a fost ușor, însă acum mă simt mai mult decât împlinită de fiecare dată când ajung să spun că studiez medicina, dar sunt și artistă. Fără doar și poate, nu aș fi eu însămi dacă nu m-aș dedica în egală măsură amândurora, pentru că ambele sunt parte din mine și vor fi mereu.

Poate că nu am avut timpul necesar ca să călătoresc atât cât mi-aș fi dorit, însă, chiar și așa, am revăzut câteva locuri dragi și am descoperit altele noi, cel mai semnificativ fiind Bucureștiul, pe care îl trecusem de foarte mult timp pe lista de dorințe, iar la sfârșitul lunii noiembrie am reușit să ajung. chiar dacă doar pentru o zi, însă la anul deja știu că voi reveni și abia aștept momentul acela!

2017 a fost și un an în care mi-am propus să mă concentrez mai mult asupra corpului meu și a stării mele de bine. Întotdeauna am fost o amatoare a sportului, însă odată cu accidentarea suferită la dans, am fost nevoită să reduc efortul fizic pentru o perioadă destul de lungă de timp și după aceea, să reîncep, dar foarte light. În vara aceasta am reluat antrenamentele la sală și sunt mai fericită ca niciodată, pentru că mi-am schimbat definitiv stilul de viață și acest lucru nu doar că se vede, dar se simte! Abia aștept ca în 2018 să ajung la forma pe care mi-am propus-o, ceea ce vă recomand și vouă! Cu pași mici și ambiție, puteți obține tot ceea ce vă doriți! 

Pentru finalul acestui articol am păstrat două proiecte, aș putea spune că două dintre cele mai ambițioase: în ultima parte a acestui an am acceptat o provocare pe care mi-am  lansat-o eu însămi și am deschis un canal de YouTube, unde vreau să împărtășesc cu voi experiențele mele, nu doar din domeniul machiajului, ci și al îngrijirii,  călătoriilor, fitnessului și multe altele. Sper că va fi o comunitate care, încet, încet, începe să crească odată cu fiecare video postat, iar pentru 2018 am deja câteva idei pe care abia aștept să le pun în aplicare!

DSC_00171

De o comunitate care crește frumos vreau să vorbesc și în continuare, pentru că ultimul pe lista mea 2017 in review , dar nu cel din urmă, este blogul meu, proiectul care a luat ființă anul trecut de ziua mea și care acum numără 43 de articole, cu diferite tematici, dar prin care sper că v-am arătat o mică parte din viziunea mea, din lumea pe care încerc în fiecare zi să o transform în ceva mai bun, iar voi, cititorii care îmi parcurgeți rândurile în fiecare zi și la fiecare postare și care creșteți de fiecare dată sunteți cel mai frumos semn pe care l-aș putea primi să îmi continui munca și să nu renunț niciodată la visurile mele.

ccc

Ar mai fi atât de multe de spus, clipe minunate în care mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că mi-am îndeplinit atâtea visuri, oameni dragi cărora să le mulțumesc pentru că au făcut parte din viața mea în acest an, râsete, lacrimi, emoții, pe care le-am trăit în tot acest timp.

Acestea au fost câteva din bucuriile pe care anul 2017 mi le-a adus. Pentru 2018 îmi doresc să fiu sănătoasă, ca să pot munci în continuare pentru fiecare țel pe care mi-l propun, să pot fi alături de cei dragi, iar vouă vă doresc un an în care să realizați că fericirea vine din ambiția care se naște înăuntrul nostru ca să construim ziua de mâine așa cum ne-o dorim, din fiecare emoție pe care ajungem să o împărtășim cu cei de lângă noi, din iubirea pe care alegem să o dăm mai departe, din recunoștința pentru ceea ce avem.

La Mulți Ani!

4780159491b30b29fd0832848f066a8f

incheiere

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply