Digital Marketing, Make-up & Stories

NYE make-up tutorial | Now on Youtube

Hello, girls! Sper că v-ați bucurat de liniștea Crăciunului alături de cei dragi vouă, însă acum că a trecut, trebuie să ne gândim la următoarea sărbătoare importantă și anume Revelionul, când fiecare dintre noi își dorește să strălucească. Ei bine, m-am hotărât să vă vin în ajutor și am pregătit pentru voi un nou tutorial, un machiaj rafinat și ușor de realizat, foarte versatil și care vă va accentua trăsăturile într-un mod plăcut, care cu siguranță nu va trece neobservat. So keep on reading!

În cadrul masterclassului Holiday Glam v-am arătat un smokey eyes ușor reinterpretat, sau, mai bine zis, adaptat tendințelor actuale, însă acum m-am gândit să realizez un machiaj care să se potrivească indiferent că alegeți o petrecere într-o locație elegantă, iar ținuta voastră va fi una pe măsură sau sărbătoriți alături de prieteni, într-o atmosferă mai cozy.

Primul pas în realizarea machiajului, pe care deja îl cunoașteți, dar pe care în continuare vreau să insist, este pregătirea tenului, prin demachiere, tonifiere și hidratare. Pentru hidratare, puteți folosi o cremă adecvată tipului de ten sau puteți opta pentru o variantă mult mai rapidă și anume un ser, eu am folosit Triple Hyaluronic Acid de la Paese.

Fiind vorba din nou de un look care necesită rezistență, am apelat la fondul meu de ten preferat și anume Liquid Powder Double Skin Matt, în nuanța 10M, pe care l-am aplicat pe toată fața, având grijă să insist în zonele unde am nevoie de o acoperire mai mare.

În zona cearcănelor, am folosit Perfect Covering Concealer, în nuanța nr. 6, care nu doar că oferă o corecție cromatică a zonei de sub ochi, dar asigură și o luminozitate aparte.

Fixarea este un alt pas cu rol semnificativ. De data aceasta, am ales pudra HD, pentru că asigură un finish mat și, în același timp, un aspect foarte fin al pielii. În cazul în care aveți tenul gras sau mixt, puteți aplica o cantitate mică de pudră de orez sau de bambus pentru o matifiere de lungă durată, în zonele unde știți că seboreea este excesivă.

În zona ochilor, detaliul care face diferența este primerul. Acesta asigură rezistență pe tot parcursul serii și intensifică fardurile aplicate.

Baza am realizat-o tot cu ajutorul unui creion maro, atât pe pleoapa superioară, cât și pe cea inferioară, pe care l-am fixat cu un fard cupru, foarte bine difuzat.

Pe centrul pleoapei superioare, dar și în colțul intern am aplicat o pudră care, personal, mă salvează în cazul multor lookuri când trebuie să lucrez foarte repede și anume Sun of Egipt, o pudră iluminatoare cu particule de aur, o variantă mai subtilă a unui pigment auriu. Puteți să o aplicați și în prima treime a pleoapei inferioare pentru a lumina privirea.

Mai avem nevoie doar de un detaliu și machiajul ochilor este gata. E vorba de eyeliner, aplicat pe pleoapa superioară și în colțul extern al celei inferioare, unde am continuat și cu creion negru, fixat cu un fard, tot negru.

Pentru niște gene lungi și frumoase, care să vă pună în valoare ochii,  vă recomand rimelul Adore 3D și cu siguranță nu veți mai avea nevoie de gene false.

În colecția de iarnă lansată de Paese, avem 2 produse destinate sprâncenelor, de care eu m-am îndrăgostit: Brow Couture Pomade, un produs cremos cu care desenăm firele de păr, și Brow Couture Gel, cu care fixă sprâncenele pentru a le da rezistență.

O ocazie atât de specială merită un look pe măsură, de aceea nu putem neglija machiajul feței: pentru contouring folosesc o paletă în varianta 4, iar ca iluminator am folosit o combinație între pudra iluminatoare în nuanța șampanie și fardul Glam nr. 200.

În zona buzelor am păstrat un look clasic și anume un ruj roșu frumos, intens, care să vă pună în valoare buzele.

Aceasta este propunerea mea de machiaj pentru noaptea dintre ani. Sper că v-a plăcut și că v-a ajutat, mai jos găsiți tutorialul disponibil pe YouTube. Nu uitați de like și de subscribe și ne revedem curând!

DSC_0006

DSC_0010

DSC_0013

Produse utilizate:

Skincare – Bruno Vassari 

Demachiant bifazic BioDouce

Skin Comfort Refreshing Toner

Make-up – Paese Cosmetics

Triple Hyaluronic Acid – ser cu acid hialuronic

 

Liquid Powder Double Skin Matt nr. 10M

Perfect Covering Concealer nr. 6

Pudră HD

Eyeshadow Primer

Creion de ochi hidratant – nuanța dark chocolate

Fard Glam 204

Sun of Egipt Bronzing Illuminating Powder

Rimel Adore 3D

Paletă contouring varianta 4

Blush 48M, 49M

Highlighter Illuminating Powder 01

Fard Glam 200

Color Adapt Lip Pencil

Lip Crayon nr.62

Macademian Girl Liquid Lipstick nr.2 Red Carpet

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply