213AA2C1-6B2F-4188-8234-5140D9A48AC4
Make-up & Stories, Travel with me

Fericire | MAKEUP FORUM 2019

M-am tot gândit cum să încep acest articol, dar sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le spun și parcă toate sunt la fel de importante, așa încât nu știu ce să aleg…

Este vorba despre atât de multe trăiri, despre emoții și împlinire, despre emoții și împlinire, despre fericirea aceea pe care o simți când ți se confirmă că faci ceea ce trebuie. Cam acestea ar fi highlighturile ediției de anul acesta a Makeup Forum, un eveniment foarte drag mie, unde mă bucur că am avut oportunitatea de a participa din nou și de a păși pe scenă pentru a vorbi, ca de obicei, despre artă.

8B80759C-76DF-4BFC-B837-AF8BD597EC5F

Am plecat de acasă vineri cu gândul că urmează o nouă provocare. De fiecare dată când pregătesc un seminar sau un masterclass, îmi doresc să le dăruiesc celor care participă măcar o mică parte din pasiunea mea. Și așa a fost și acum. Îmi doream să vorbesc despre frumos și să arăt că machiajul ne oferă ocazia de a face ceva unic odată cu fiecare creație. Ne trebuie doar curaj să ne lăsăm imaginația să se joace.

B090D531-CED8-4B78-BCEA-3FE5DA1701A5

Uneori, când mă gândesc la momentul în care urc pe scenă în fața publicului, mi se pare copleșitor… Ești copleșit de emoții, de energie pozitivă, de dorința de a face ceva semnificativ pentru cei care te urmăresc. Sincer, este un sentiment unic și de fiecare dată capătă un loc tot mai mare în sufletul meu.

C093CA8C-DAF8-44A2-9D38-D1788F52DE75

Seminariile în București joacă un rol extrem de important în cariera pe care mi-am început-o acum mai bine de 5 ani și de fiecare dată când rostesc numele acestui oraș, mă gândesc la cea căreia îi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru susținerea acordată și pentru căldura cu care mă întâmpină de fiecare dată la evenimentele dumneaei – doamna Isabela Vasile. Este mereu o onoare pentru mine să trec pragul unui eveniment organizat de dumneaei și, mai ales, în calitate de trainer.

Anul acesta am ales pentru Makeup Forum o provocare. I am an artist. Skin is my canvas este un proiect personal pe care l-am gândit acum un an, însă nu am găsit momentul potrivit în care să îi dau viață, așa că unde aș putea să îmi pun mai bine ideile în aplicare, dacă nu la această ediție MKF? E o provocare pe care am lansat-o celor care poate nu au curajul să creeze cu adevărat, care nu simt culoarea. Ca artiști, avem datoria să concepem ceva unic, ceva care să pună în valoare ce este mai frumos la ființa umană. Și așa am conturat și lookul în fața participanților: o jumătate a feței aproape perfectă, glowy, cu un aspect fresh și sănătos – întruchiparea pânzei care așteaptă artistul să o picteze,  și cealaltă jumătate a feței – întruchiparea creației, un joc de culori și texturi ce amintesc de faptul că orice act creativ este rodul imaginației libere.

B442BC34-94CC-41F6-B99A-518214A0E53F

2A0531C3-96F1-40CB-8477-197AC2F17C55

Această ediție de Makeup Forum a fost una cu totul specială și prin oamenii minunați pe care am avut ocazia să îi întâlnesc. Nu m-aș fi gândit niciodată că voi ajunge să mă oprească cineva și să îmi spună că îmi urmărește activitatea sau chiar să îmi ceară să facem o fotografie împreună. Este ceva cu adevărat unic și nu doar atât. În acel moment am avut sentimentul că da, ceea ce fac este bine și că sunt pe drumul cel bun. Arta mea și mesajul meu au ajuns la cine trebuie.

22C47266-8D56-4DD2-AD8C-DF8BB6005E61

Și dacă tot vorbim despre oameni minunați, trebuie să o menționez și pe Amalia Avram, makeup artist, fondatoare a Școlii de Makeup Amelie din Pitești. Atunci când ești pe scenă și auzi cum cineva din public strigă ”Antonia, te urmăresc. Ești cea mai tare!” este imposibil să nu îți dorești să cunoști persoana aceea. Așa am întâlnit-o pe Amalia, o tânără extraordinară și o super mămică, autoare a cărții CHROMA – Sistemul de organizare a culorilor în makeup, carte pe care am achiziționat-o după primele răsfoiri și despre care pot să spun că este ceva ce orice artist sau pasionat de machiaj ar trebui să dețină. Mulțumesc, draga mea pentru toate cuvintele frumoase și mult succes în ceea ce faci!

FB605475-C2AD-4AC3-9AB2-D384849DD92B

Nu pot să închei acest articol decât printr-un enorm mulțumesc! . Am ajuns într-un punct al carierei mele în care pot să spun că mă simt împlinită. Da, 5 ani poate părea puțin și poate că toate astea sunt vorbe mari, dar pentru mine acești 5 ani de muncă și dedicare totală sunt încununați prin momente de fericire deplină precum cele trăite la Makeup Forum.

48BEE436-0204-48FD-ABBF-F4A5FEB7DFDD

Mulțumesc!

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply