8955E20C-93A1-4488-878C-675173EDA20A
Beauty, Make-up & Stories, Travel with me

Gata pentru o nouă aventură: MAKEUP FORUM 2019

De câteva luni pregătesc un șir de evenimente pentru perioada care urmează și chiar de curând vă spuneam că abia aștept să pot împărtăși cu voi totul! Anul acesta, ca și în 2018, nu pot să spun decât că sunt profund recunoscătoare pentru fiecare oportunitate ce mi-a fost dată ca să vorbesc despre arta mea. Da, eu așa îi spun. Machiajul pentru mine nu mai este un hobby, nu este un job, este ceva ce face parte din mine și din viața mea de mai bine de 5 ani, așadar îndrăznesc să îi spun că este arta mea, iar acum a venit momentul să vă anunț că în octombrie voi participa la cea de-a doua ediție Makeup Forum în București.

Este deja al doilea an în care am ocazia să urc pe scena unor astfel de evenimente, cele mai importante din industria frumuseții și pe această cale nu vreau să omit să îi mulțumesc doamnei Isabela Vasile, organizatoarea MKF, care mi-a deschis drumul în lumea trainingului de machiaj și m-a susținut la fiecare pas, la fiecare seminar.

43065886_2275057185856092_6479967612179578880_n (1)

Bucureștiul devine un fel de inimă a lumii machiajului la fiecare eveniment de acests gen, iar pentru mine este o plăcere să mă reîntorc pentru noi aventuri pline de textură și culoare. Pentru această ediție, mi-am ales o temă despre care v-am mai vorbit acum ceva timp și care cred cu tărie că mă definește: I am an artist. Skin is my canvas, cu alte cuvinte, Eu sunt un artist, iar pielea este pânza mea. 

C8D6B68D-5044-48A4-BD7D-CC79A526E4E8

Fiecare seminar al meu, fiecare temă aleasă este un manifest pentru artă. Întotdeauna am spus că latura artistică a machiajului este plasată undeva într-un con de umbră… Și este atât de incorect! Ceea ce realizăm în salon, la cererea clientelor pentru diferite evenimente este, din punctul meu de vedere, ceva ce a intrat în comun, este ceva foarte întâlnit. Dar ce se întâmplă cu toată explozia de culoare, cu bogăția de texturi și cu imaginația fără limite pe care ni le oferă machiajul creativ? Mi se pare nu doar incorect, este trist să ne numim artiști și să nu descoperim și această lume. Prin seminariile mele, încerc să încurajez ca fiecare makeup artist să experimenteze, să își dea frâu liber emoțiilor și ideilor, pentru că doar creativitatea este ceea ce ne face unici și ne dă cu adevărat titlul de artiști.

Cu mai bine de 5 ani în urmă, eram doar eu, un set de pensule și câteva palete în fața unui drum pe care nu știam dacă voi reuși să îl parcurg așa cum visam. Iar acum? Urmează să îmi fac din nou bagajele și să iau avionul spre o altă aventură ghidată de culoare!

42710915_1913710455590961_5470763289619202048_n

Așadar, vă aștept în octombrie la MAKEUP FORUM pentru a dedica o oră creativității și artei!

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply