Lifestyle, Travel with me

Un colț de libertate

,, I found that there is always some beauty left in nature, sunshine,  freedom…in yourself.” – Anne Frank

Fiecare zi se scurge tot mai repede și mai repede. Răsărituri de soare în care un călduros ,,bună dimineața!” însoțit de cel mai frumos zâmbet se pierde subit într-o privire rece și lipsită de vlagă, zilele lungi încheiate seara cu povești cel puțin la fel de lungi și îmbrățișări ce par să se transpună în infinit transformate brusc într-o liniște apăsătoare, în care se simte pur și simplu singurătatea și nopțile pierdute cu gândul la absolut fiecare dintre problemele cotidiene – toate astea dă impresia unei închisori care poate e mai dură decât cea reală, o cameră cu patru pereți anoști. E ceva ce creăm noi prin negativismul pe care îl lăsăm să își facă loc în viața noastră, e un loc unde ne pierdem licărirea din ochi, zâmbetul și trăirile, un loc unde inimii îi dispare ritmul altădată ghidat de fericire… E un loc unde unde noi nu mai simțim.

De ce să alegem o viață în tonuri reci, când am putea abandona tot haosul ăsta al modernității și să găsim acel ceva care ne face fericiți cu adevărat. Voi nu vă doriți să aflați cum se simte libertatea?

Eu mi-am dorit asta de ceva timp și mi-am propus să îmi duc la împlinire acest țel. Am ieșit din oraș pe drumul care merge către Cluj și, la un moment dat, făcând dreapta, am trecut peste calea ferată care parcă despărțea  două universuri diferite: o natură de-un verde din care aproape auzeai cum urlă viața și șoseaua întunecată și monotonă care te duce nu doar către destinație, ci îți arată și problemele civilizației.

Dincolo de calea ferată era un alt drum, de data asta mai mic, care, în depărtare se scufunda în spectacolul de culoare și textură al peisajului. Părea altfel…totul: aerul, razele de soare care înainte îți străpungeau pielea ca un mănunchi de cuțite, acum parcă incercau să te mângâie timid. Pe geamul mașinii vedeam firele de iarbă care dansau în bătaia vântului și te cuprindea o stare de bine instantaneu.

După câțiva kilometri parcurși prin sate mici, unde fiecare casă părea ca își trăia povestea împreună cu munții, pădurea și-a făcut loc în calea noastră, croind un tunel creionat din coroane mari și impunătoare, dintre frunzele cărora izvorau crâmpeie de soare. Era un joc în care lumina și umbra se luptau să își câștoge supremația.

Deodată tunelul se termină brusc și în fața mașinii se deschide un orizont din nou împărțit în două, însă de data asta erau două colțuri de natură străjuite de un pod îngust. În dreapta era un lac, a cărui apă de un albastru impecabil îmi aducea aminte de marea pe care nu am văzut-o de ceva timp, iar în stânga munții înălțau brazii atât de sus încât aveai impresia că ating cerul cu o ușurință pe care ai vrea să o ai și tu.

LRM_EXPORT_20170815_114531

Coborând din mașină te surprindea un aer puțin rece, însă atunci când ai simțit lumina soarelui, totul s-a schimbat. Cu fiecare pas, zâmbetul îmi devenea tot mai larg și era ceva ce mă făcea să sar pur și simplu, fără să îmi pese de ce s-ar putea întâmpla. Era bucurie, o bucurie pură pe care mi-am făcut curaj să o las să iasă la iveală pentru că m-am așezat în fața lacului, mi-am ridicat mâinile cu palmele către văzduh și am strigat. Mi-am strigat fericirea pe care am vrut sa o am, să o simt de atâta timp, fericirea aceea care nu ține neaparat de un bun, de un loc sau de o persoană. Ele sunt cele care completează nucleul. E cea care apare din interiorul tău, din sufletul tău.

Da, e acea emoție pe care o dă libertatea.

IMG_20170815_204149_927

incheiere

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply