” I know nothing with any certainty, but the sight of the stars makes me dream” – Vincent van Gogh
Sâmbătă seara – o zi obișnuită de vară, până când, deodată, cerul a fost acoperit de o armată de nori negri, ce au răpit nemiloși ultimele raze calde de soare.
Din când în când se aud tunete, unele mai intense, altele ca niște oameni care își pierd vocea încercând sa își strige supărarea.
Stau și mă uit pe geam cum picăturile de ploaie alunecă în eternitate. Și tot în eternitate parcă se scurg și gândurile mele…încet…unul după altul. Mi-am amintit că în noaptea asta, orizontul ar fi trebuit să strălucească datorită nenumăratelor stele căzătoare. Va fi noaptea perseidelor, însă se pare că ploaia a vrut să ne răpească ocazia de a privi cum fiecare stea apare și pe măsură ce cade, își leapădă strălucirea în văzduhul înecat în întuneric.
Dar știți ceva? Ce ar fi să facem un exercițiu de imaginație? E ca și cum am desena o lume nouă, a noastră, pe hârtie . Eu aș începe așa: linia orizontului, luciul unei ape și un apus de soare ale cărui culori se transpun în lacul ce pare să fie în flăcări. Și pe măsură ce se lasă seara, tot mai mult și mai mult, să simți cum vântul îți îmbrățișează subtil corpul așezat pe iarba încă fierbinte. E o adiere ușor rece, dar care cufundă povestea noastră într-un mister fermecător. Te simți liberă, simți că ai putea să rămâi acolo o veșnicie, doar ca să te bucuri de liniștea pe care ți-o oferă acel loc.
Închizi puțin ochii și tragi adânc aer în piept, iar când îi deschizi, un adevărat spectacol se desfășoară în fața ta. Cerul devenit negru, odată cu lăsarea nopții s-a transformat într-o adevărată pânză pentru tabloul pe care natura a ales să îl picteze tocmai azi. Oarecum îmi amintește de celebra operă a lui Van Gogh, dar, de data aceasta, e ceva diferit.
Este un fel de pendul al vieții. Fiecare stea parcă se naște din infinitul nopții, își arată strălucirea pentru câteva secunde și apoi dispare în același întuneric care, înainte, i-a dat suflare.
Luminile desenează contururi nebănuite către care îți faci curaj să îți întinzi mâna. E o senzație ciudată. Un fel de emoție, un fior care îți amintește că viața este scurtă exact ca acea licărire pe care o urmărești acum cu privirea și îți amintești ca cineva a spus că atunci când vezi o stea căzătoare, poți să îți pui o dorință. Imaginează-ți câte dorințe ai putea să îți pui într-o noapte ca aceasta, scăldată într-o ploaie de stele!
Poate nu crezi că vor deveni realitate sau poate treaba asta cu dorințele e pur și simplu o născocire nevinovată care îți dă o bucurie copilărească în acel moment. Însă știi ce cred eu că este adevărat? Undeva, în lume, există o persoană care privește aceeași stea pe care o privești si tu cu emoție în suflet, gândindu-se că licărirea scurtă pe care o vede înseamnă pentru cineva la fel de mult cum o face și pentru el. E un fel de vis care ți-ai dori să se împlinească…
Stelele unesc momente, amintiri, trăiri și…chiar suflete, iar partea frumoasă e atunci când realizezi că nici nu sunt atât de departe unul de celălalt.
No Comments